Renunțarea la sinele nostru este un concept spiritual profund, definit de dicționar ca “renunțarea la părerile și ideile personale.”

Acest proces de renunțare la propriile cunoștințe este similar cu parcursul dezvoltării de la nivelul inițial, într-un domeniu necunoscut nouă și fără cunoștințe specifice, până la atingerea statutului de expert. Pentru a învăța și a deveni asemenea expertului, este de bază să lăsăm deoparte părerile proprii și să acceptăm metodele și învățăturile acestuia.

Un exemplu concret a fost menționat anterior în contextul chirurgiei cardiace asistată de computer, un domeniu despre care mulți dintre noi nu avem cunoștințe prealabile. În această situație, este esențial să ne bazăm pe îndrumările și expertiza unui profesionist care înțelege în profunzime acest proces chirurgical. Este important să recunoaștem limitele cunoștințelor noastre în fața unor asemenea lucruri avansate, care ne sunt strict necesare în practicarea chirurgiei cardiace.

În contextul nostru spiritual, suntem chemați să renunțăm la propriile noastre păreri și idei pentru a ne însuși îndrumările Celui care ne ghidează și modelează parcursul spiritual, recunoscând că El are planul perfect pentru modelarea noastră.

Pentru a ne învăța să renunțăm la ideile și părerile noastre, Fiul lui Dumnezeu ne servește drept exemplul perfect. El a renunțat la sinele Său în mod remarcabil în relația Sa cu Tatăl ceresc, recunoscând astfel perfecțiunea lui Dumnezeu.

El ne-a arătat că nu a făcut nimic de la Sine și că toate acțiunile Sale au fost în conformitate cu voia Tatălui care acționează desăvârșit în tot ce face. Aceasta este clar exprimată în Ioan 5:19, unde Domnul Isus spune: “Adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine. El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând, și tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai.”

Această renunțare la propriile idei este exemplificată în mod profund în Filipeni 2:6-8, “El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob.”

Această atitudine, care arată natura Sa, radiază o lumină de o frumusețe desăvârșită. Ea stă ca un far luminos, inspirând pe oricine o observă și ne oferă un model ideal de urmat în propria noastră călătorie spirituală. Domnul Isus, deși era Fiul lui Dumnezeu, nu a trăit după ideile proprii, ci Și-a aliniat în totalitate voința cu cea a lui Dumnezeu.

Pentru că “Modelul” după care trebuie să ne transformăm este perfect și depășește înțelegerea umană, devine obligatoriu să adoptăm această atitudine de renunțare la sinele nostru. Acest lucru înseamnă să ne abandonăm părerile și ideile personale, urmând cu devotament și loialitate îndrumările Celui care este perfect. Prin aceasta, recunoaștem că înțelepciunea Sa este desăvârșită și planul Lui este superior oricărui raționament uman.

Suntem chemați să trăim așa cum a trăit El, renunțând la noi înșine, așa cum a renunțat El. Lepădarea de sine este punctul de plecare al vieții noi la care am fost chemați, fiind prima condiție pe care Domnul Isus o cere celor care doresc să înceapă această viață nouă.

Domnul Isus ne-a oferit o imagine perfectă a “lepădării de sine” față de voia Tatălui, un principiu de bază în “uzina” lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul de desăvârșire.

Domnul Isus, Modelul nostru, ne-a demonstrat prin exemplul Său personal că un nou început nu este posibil fără lepădarea de sine. Acest principiu fundamental îl regăsim în Luca 9:23: “Dacă cineva vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.” Acest verset ne îndrumă explicit spre calea pe care trebuie să o adoptăm.

Lepădarea de sine este esențială și funcționează ca o cheie care ne deschide calea către o transformare completă în Hristos, permițându-ne să adoptăm toate valorile și principiile Sale care sunt perfecte.

Dacă Îl admirăm profund pe Domnul Isus pentru modul în care a trăit, ne vom însuși și noi lepădarea de sine și ne vom dori să o practicăm exact așa cum a făcut-o El. Această admirație și dorință de a urma exemplul Său ne va ghida în

adoptarea acestei trăsături esențiale în acest proces.

Observăm că, în lumea de azi, renunțarea la propriile opinii și la ceea ce am învățat anterior este adesea privită cu dispreț sau este ignorată. Acest fapt ne aduce în fața unei întrebări esențiale: Suntem cu adevărat conștienți de importanța lepădării de sine în acest proces de transformare după chipul lui Hristos?

Dorim cu adevărat să trăim în aceeași lepădare de sine pe care El a exemplificat-o? Este important să ne evaluăm pe noi înșine: În relația noastră cu Dumnezeu, avem cu adevărat dorința de a ne lepăda de noi înșine și de a renunța la valorile noastre umane limitate?

Suntem cu adevărat pregătiți să ne dedicăm complet învățăturilor lui Hristos? Suntem deschiși să ne lăsăm transformați integral în ființe noi? Această transformare radicală este descrisă în 2 Corinteni 5:17, care afirmă: “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

“Lepădarea de sine” reprezintă un pilon central în planul divin de mântuire și este esențială pentru transformarea noastră în conformitate cu chipul lui Hristos. A urma exemplul de “lepădare de sine” al Domnului Isus este o provocare, dar și un pas vital în creșterea noastră spirituală și în conformarea cu caracterul lui Hristos.

Fără să trăim cu lepădare de sine față de instrucțiunile lui Dumnezeu care sunt perfecte, fără să renunțăm la părerile proprii, procesul de transformare nu începe.

Smerenia, definită de dicționar ca o atitudine de umilință, supunere și respect, este o altă trăsătură centrală în caracterul Domnului Isus, strălucind cu o frumusețe aparte, așa cum găsim scris în Matei 11:29, “Învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Aceasta nu este doar o calitate admirabilă, ci și un model obligatoriu de preluat pentru procesul nostru de transformare spirituală.

Atunci când ne confruntăm cu sarcina dificilă de a asambla un echipament complex, cum ar fi un robot industrial, fără a avea cunoștințe prealabile, suntem nevoiți să renunțăm la părerile proprii și să urmăm cu supunere instrucțiunile unui expert în domeniu. Acesta ne ghidează pas cu pas prin întregul proces de asamblare, oferindu-ne toate informațiile necesare. Cu toții înțelegem că este esențial să respectăm cu exactitate aceste instrucțiuni pentru o asamblare corectă. Urmarea în supunere a pașilor specificați de expert asigură că fiecare componentă este montată corect și în ordinea stabilită. Orice abatere de la aceste instrucțiuni poate duce la erori în asamblare, care pot fi dificil de detectat și de corectat ulterior. Acest lucru poate compromite nu doar finalizarea cu succes a

asamblării, dar și funcționarea corectă și în siguranță a robotului.

Această analogie cu asamblarea unui echipament complex ne ajută să înțelegem procesul de creștere și transformare spirituală. În context spiritual, Fiul lui Dumnezeu este perceput ca fiind cel mai complex “echipament,” în sensul că reprezintă modelul suprem și complexitatea desăvârșită a divinului, pe care suntem chemați să-l cunoaștem pentru a ne transforma după El în toate aspectele.

Versetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu, reprezentată prin Hristos, în care “sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei.” Această idee accentuează că întreaga înțelepciune și cunoaștere spirituală se găsesc în Hristos, și prin urmare, o cunoaștere profundă a Lui este esențială pentru creșterea spirituală.

Așa cum un robot industrial pentru a fi asamblat corect necesită instrucțiuni detaliate și o supunere față de instrucțiunile expertului, la fel și însușirea trăsăturilor lui Hristos necesită o supunere profundă și o urmare a îndrumărilor Sale pentru a înțelege pe deplin taina și înțelepciunea ascunsă în învățăturile Lui.

Aceasta nu este doar o supunere oarbă, ci o recunoaștere conștientă și deliberată a autorității și înțelepciunii lui Hristos, care ghidează și modelează parcursul nostru spiritual.

Procesul de creștere și transformare în Hristos presupune o călătorie continuă de aprofundare a cunoașterii și înțelepciunii divine, în care renunțarea la sinele nostru și supunerea joacă un rol central. Aceasta este o chemare dificilă, care cere o recunoaștere sinceră a limitărilor noastre.

Pentru a ne învăța supunerea autentică, Domnul Isus ne servește drept exemplul desăvârșit. El a manifestat o renunțare la Sinele Său și o supunere absolută în relația Sa cu Tatăl, lucru ilustrat în Faptele Apostolilor 8:33: “În smerenia Lui, judecata I-a fost luată.” Acest lucru evidențiază faptul că toate acțiunile și judecățile Domnului Isus nu au fost motivate de ideile Sale personale, ci de o ascultare completă și o aliniere neclintită la voia lui Dumnezeu care este perfectă.

Aceasta subliniază un adevăr profund: transformarea reală și autentică este posibilă doar atunci când renunțăm la voința proprie pentru a urma cu devotament și supunere planul divin.

Prin exemplul Său de supunere totală, Domnul Isus a evidențiat astfel perfecțiunea lui Dumnezeu, cerându-ne să urmăm același drum în procesul nostru de desăvârșire spirituală.

În Grădina Ghetsimani, înainte de a fi prins pentru a fi condamnat la moarte, Domnul Isus S-a rugat: “Tată dacă este posibil, să treacă de la Mine paharul acesta; totuși nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu” (Matei 26:39). Acest moment evidențiază profund supunerea Sa față de voia Tatălui, chiar în fața suferinței și morții.

Această atitudine nu doar că demonstrează smerenia profundă a Domnului Isus, dar și reflectă o încredere neclintită în dreptatea și suveranitatea lui Dumnezeu. În fața provocărilor, El a ales să rămână neclintit în supunere, oferindu-ne astfel un exemplu de fermitate și demnitate spirituală, chiar și în cele mai dificile circumstanțe.

Prin adoptarea acestei atitudini, Domnul Isus a arătat că este posibil să trăiești în odihnă și pace interioară, chiar și în fața celor mai mari provocări și suferințe.

În această atitudine față de Tatăl ceresc, găsim cel mai înalt exemplu de supunere, chemându-ne să urmăm același drum al supunerii și încrederii totale în voia și planul divin pentru a ajunge la statura modelului nostru.

Evaluându-ne sincer, ne putem întreba dacă Îl apreciem pe acest Isus, care a renunțat la Sine în relația cu Tatăl Său? Îl admirăm pe acest Isus, care s-a supus în totalitate voinței Tatălui în toate aspectele vieții Sale?

Ar trebui să ne întrebăm dacă apreciem această trăsătură de caracter a Domnului Isus și dacă dorim sincer să trăim cum a trăit El; dacă dorim să trăim în smerenie și umilință.

Ne atrage supunerea, atât de mult încât să ne dorim să fim smeriți ca El, să trăim după modelul Său? Să reținem că doar celor smeriți Dumnezeu le arată calea pe care trebuie s-o urmeze, așa cum spune în Psalmul 25:9, “El face pe cei smeriți să umble în tot ce este drept. El învață pe cei smeriți calea Sa.”

Este important să ne autoevaluăm: Trăim noi în smerenie în relația noastră cu Dumnezeu? Manifestăm o supunere completă față de Dumnezeu în toate aspectele vieții noastre, așa cum a făcut Domnul Isus? A urma exemplul de smerenie al Domnului Isus este o provocare, dar și un pas esențial în creșterea noastră spirituală și în conformarea cu caracterul lui Hristos. Fără să lucrăm în supunere, față de instrucțiunile desăvârșite ale lui Dumnezeu nu putem atinge statura spirituală a exemplului nostru suprem, Domnul Isus.

A te oferi ca “rob” cuiva este definit în dicționar ca fiind actul de a-ți supune complet și servil voința proprie la voința altuia.

Fiul lui Dumnezeu este prototipul după care trebuie să fim modelați. El a ales să trăiască pe pământ în umilința totală a unui rob, dedicându-se complet voinței Tatălui ceresc, așa cum ne îndeamnă Filipeni 2:5,7: “Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus. Măcar că avea chipul lui Dumnezeu, nu s-a făcut deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob.”

Când contemplăm viața Lui ca pe cea a unui rob sau sclav, observăm că El a trăit într-o ascultare voită, totală față de voința Tatălui care este desăvârșită.

Este impresionant să reflectăm la faptul că Cineva atât de mare, a ales voluntar să-și supună voința Tatălui Său.

În toate acțiunile Sale, Fiul lui Dumnezeu nu a urmat niciodată propria inițiativă, ci a fost mereu ghidat de poruncile perfecte ale Tatălui, într-o ascultare completă. Această atitudine de supunere totală, specifică unui rob, a fost principiul care L-a călăuzit și ne cere să-l adoptăm și noi.

Cu toate că avea natură divină, nu a considerat egalitatea cu Dumnezeu ca un lucru potrivit, ci S-a smerit, alegând să trăiască ca un rob, supunându-se Tatălui ceresc până la moartea pe cruce. Aceasta reprezintă esența supremă a umilinței și supunerii, fiind un model pe care suntem chemați să-l urmăm în călătoria noastră spirituală. Prin adoptarea acestei atitudini, Fiul a arătat că doar așa este posibil să trăiești în odihnă și pace interioară.

Procesul nostru de transformare spirituală, care constă în a fi modelați după Hristos, începe cu decizia noastră de a renunța la părerile proprii și de a ne lăsa modelați. Aceasta conduce implicit la supunerea voluntară a voinței și acceptarea statutului de rob față de Dumnezeu. Împlinirea poruncilor având acest statut este vitală pentru transformarea caracterului după al lui Hristos.

El ne cheamă să urmăm exemplul Lui, să ne supunem voința în ascultare, așa cum El Însuși a făcut-o. Doar dacă ne asumăm rolul de robi devotați în relația cu Dumnezeu, vom evolua treptat spre perfecționarea caracterului nostru, inspirându-ne din exemplul Domnului Isus.

Acest model de relație servitor-stăpân este vital în procesul de transformare. Procesul de modelare după Hristos este atât de perfect, încât este esențial să ne dedicăm complet, pentru a atinge statura Sa spirituală.

Acesta este singurul drum, singura cale care ne conduce spre asemănarea cu Hristos în toate aspectele vieții noastre. Un nou început autentic pentru a fi ca Hristos nu poate fi atins decât prin supunerea voinței, așa cum este scris în Romani 6:22: “Odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut (oferit) robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit: viața veșnică.”

Când ne supunem voluntar voința lui Dumnezeu, intrăm într-o relație de profundă supunere și dedicare. Nu ne vedem ca parteneri sau colaboratori, ci ca ființe care admiră și apreciază atât de mult pe Cel ce îi îndrumă încât se predau complet voinței divine. Acest gest de a te dedica ca rob lui Hristos reflectă o dragoste și o dedicare absolută față de Dumnezeu, marcând începutul unei călătorii spirituale profunde către transformare și sfințire.

Aceasta funcționează ca o cheie care ne deschide calea către o transformare minuțioasă și completă în Hristos, permițându-ne să adoptăm toate valorile și principiile Sale perfecte până în cele mai mici amănunte.

Cel ce descoperă în Domnul Isus întruparea perfecțiunii și a frumuseții desăvârșite, asemenea unui mărgăritar de mare preț, va avea o admirație profundă

pentru El. Această admirație profundă ne va motiva să aspirăm să fim asemenea Lui, să renunțăm la sinele nostru, să ne supunem și să ne oferim ca robi.

Iubirea totală și necondiționată este singura care ne determină să ne oferim ca robi de bunăvoie, fără constrângere. Această supunere a voinței împreună cu celelalte trei trăsături esențiale (lepădarea de sine, smerenia, evlavia) este singura variantă care ne va ajuta să ne ajustăm trăsăturile, construind chipul Domnului în noi, în toate amănuntele.

Numai cei care sunt captivați de trăsăturile de caracter ale Domnului Isus și își supun voința de bunăvoie, vor ajunge să cunoască pacea și sfințenia și, în cele din urmă, viața veșnică.

Este vital să înțelegem că toate poruncile Domnului sunt o oglindire fidelă a caracterului Său, care ne arată modul în care a trăit El și căile Sale. Fiecare învățătură a Lui ascunde o trăsătură a Domnului, asemenea modului în care trăsăturile fizice ale unui om sunt ascunse în embrionul său (Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Luca 8:11).

Dacă ne dorim cu adevărat să avem trăsăturile de caracter ale Domnului Isus, atunci poruncile Lui trebuie să fie o desfătare pentru noi. Vom iubi aceste porunci și le vom împlini cu bucurie, ca un rob ascultător, și astfel vom ajunge să fim asemenea Lui (Eu iubesc poruncile Tale, mai mult decât aurul curat. Psalmi 119:127).

Astfel, este important să ne autoevaluăm: Considerăm învățăturile Lui ca fiind esențiale în procesul de transformare? Ne dorim să păzim poruncile Lui ca un rob, și să avem o relație de ascultare față de El, așa cum a avut-o El față de Tatăl Său?