Rolul părintelui duhovnicesc în Biserica lui Hristos

Cu ajutorul Domnului vom cerceta Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la rolul mădularelor în Biserica lui Hristos, și în mod expres ce relație trebuie să fie între părintele duhovnicesc și copilul său.

Să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu la Efeseni, capitolul 4, versetul 20. O să citim câteva lucruri ca să înțelegem la ce suntem chemați. ”Și El, adică Dumnezeu a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos. Până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu. La starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos, ca să nu mai fim copii plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire. Ci, credincioși adevărului în dragoste să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul Hristos. Din El. Tot trupul bine închegat și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură își primește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părți, în măsura ei și se zidește în dragoste.” Amin.

Epistola lui Pavel către Efeseni este o epistolă adresată mădularelor Trupului lui Hristos.  Este scrisă în așa fel încât să înțelegem rolul mădularelor în Trupul lui Hristos.

Mulți dintre noi, am crescut în adunări evanghelice. Sunt puțini care au început viața de credință altfel.. 

Și am crescut greșit. Am crescut în adunări unde nu era toată învățătura lui Hristos și Scriptura spune că astfel de adunări nu-L au pe Dumnezeu. (Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. 2 Ioan 1:9)

Mulți dintre noi au ajuns într-o adunare instituționalizată, ca un orfan pe  care nu l-a crescut nimeni, unde nu ne-a întrebat nimeni ce-i cu noi, ce se întâmplă cu viața noastră. Am stat ani de zile acolo și creșterea noastră a fost foarte defectuoasă.

Ne-am dezvoltat la nivelul minții, am acumulat înțelepciune teoretică, dar foarte puțin partea practică. Citim în Evrei capitolul 5 versetul 13 că: ”Oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.”

Mulți dintre noi nu am fost în mod real prunci niciodată, nu am avut un părinte duhovnicesc care să ne crească pas cu pas, așa cum crește un copil firesc cu părinții lui. Poate în cel mai bun caz am avut un sfătuitor, dar nicidecum un părinte. 

Pentru a înțelege mai bine voi face o ilustrație: Copiii noștri fac homeschooling, probabil că știți. Dacă cineva vrea să renunțe la homeschooling și dorește să-și înscrie copilul în școala publică, această școală îi face o examinare, și dacă în homeschooling e in clasa a șaptea, de cele mai multe ori școala publică îi scade 2-3 ani de școală.

Când îl verifică, copilul nu știe chimie, nu știe fizică. Sunt anumite materii pe care nu le face în homeschooling și în loc de clasa a 7 a, îl pune în clasa a patra sau a cincea. Ce se întâmplă de fapt? Ce constată ei? Că pregătirea lui nu este la nivelul de clasa a șaptea.

Cam așa se întâmplă și la noi. Venim cu 30 de ani de vechime petrecuți într-o turmă risipită. Și după zeci de ani de credință într-o adunare instituționalizată ne este greu să înțelegem că nu am avut un început bun.

Și trebuie să fim examinați și să fim verificați dacă am început școala de ucenicie în mod real.

În primul rând trebuie să fim verificați dacă școala pe care am urmat-o, a fost școala lui Hristos sau a fost o școală falsă. Dacă școala pe care am urmat-o, nu a acceptat toată învățătura lui Hristos, trebuie să acceptăm să începem din acest punct. De aceea, de cele mai multe ori lucrurile trebuie luate de la zero.

O să cercetăm, să vedem cum este structurată Biserica lui Hristos și să ne vedem poziția pe care o avem fiecare în trupul Lui.

Scriptura ne descrie Biserica ca fiind structurată ca o familie în care se află prunci, copilași, tineri, părinți, bătrâni.

Lucrul acesta ne este descris limpede în 1 Ioan, capitolul 2. Citim de la versetul 1: ”Copilașilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiți.”  Ce vârstă poate avea un copilaș?

Cred că este destul de clar că în biserică se află copilași. Să ne întrebăm: Am fost vreodată prunci, copilași? Dacă da, am avut un părinte care să ne crească, sau am fost orfani? Cred că de multe ori ați auzit că unor copii li se spune că nu au cei șapte ani de acasă. De ce se spune așa?

Pentru că părinții nu s-au ocupat de ei și nu i-au învățat, de cele mai multe ori strada fiind cea care i-a crescut. Și copilașii aceștia au carențe majore.

Citim mai departe de la versetul 12, să vedem cum este structurat Trupul lui Cristos și este bine să ne studiem cu atenție fiecare statura pe care o avem.

”Vă scriu, copilașilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru numele Lui.” Amin. Copilașii au o anumită statură. Ei de abia au venit la Hristos, sunt la început, și au păcatele iertate în sângele Domnul Isus.

” Vă scriu tinerilor, fiindcă ați biruit pe cel rău. Vă scriu, părinților, fiindcă ați cunoscut pe cel ce este de la început.” Amin.

Am găsit în trupul lui Hristos trei categorii de credincioși. Copilașii au păcatele iertate. Și tinerii l-au biruit pe cel rău. Părinții l-au cunoscut pe Cel ce este de la început.

Copilașii sunt abia la început, ei trebuie hrăniți cu lapte, îngrijiți cu mare atenție, pentru că nu au putere să-l biruiacă pe cel rău. În ce etapă a vieții de credință găsim biruința? În faza de pruncie sau mai târziu? Ne aducem aminte de cele 7 biserici din Apocalipsa. Toate aveau aceeași cerință, și aceea era ca ele să biruiască.

Citim versetul 14: ”V-am scris, părinților, fiindcă ați cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris tinerilor, fiindcă sunteți tari și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi si ați biruit pe cel rău. Amin.

Noi când venim dintr-o turmă risipită, de la o adunare unde s-a practicat doar închinarea, după zeci ani de ”pocăință” în acea turmă, ce statut am vrea să avem?

Mulți datorită timpului care a trecut peste ei, datorită cunoștințelor acumulate, se gândesc că sunt măcar tineri, dacă nu adulți, în niciun caz copilași, dar dacă se analizează cu sinceritate vor constata că se află într-un faliment major în privința păcatului nebiruit.

Scriptura ne spune limpede că tinerii l-au biruit pe cel rău. Ce înseamnă lucrul acesta?

În Efeseni, capitolul 6 ne spune: ”Luați toată armura lui Dumnezeu ca să puteți ține piept uneltirilor diavolului. Sunt anumite piese din armura noastră care sunt pentru protecție. Scutul, platoșa, dar sunt și piese pentru atac.

Avem și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta ne este dată pentru atac. Încălțați cu râvna Evangheliei păcii. Și râvna Evangheliei este tot pentru atac. Dar dacă noi în lupta cu Satan, nu am avut tot Cuvântul lui Hristos nu aveam cum să-l biruim pe cel rău.

Am citit că tinerii sunt tari în Cuvântul lui Dumnezeu, sunt tari pentru că au sabia Duhului care este Cuvântul. Este destul de limpede că trebuie să ai tot Cuvântul pentru a birui, așa cum a biruit și Domnul Isus pe Satana cu Cuvântul scris, atunci când a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de diavolul.

 De ce trebuie să studiem cu amănuntul lucrurile acestea? Pentru că foarte mulți dintre noi trăiesc într-o confuzie majoră în privința aceasta. Poate ați cunoscut și voi copilași în timpul vieții, Ei cred că știu toate lucrurile. I-ați auzit când spun: Da, eu știu, lasă-mă pe mine să fac, pentru că și eu știu.

Dar cine știe mai bine? Copilașul sau părintele? Dar ca să ajungi părinte trebuie să fi trecut prin multe etape ale vieții. Trebuie ca la început să fi fost prunc, apoi copilaș, tânăr, și adult.

Mulți dintre noi care au fost în aceste adunări risipite au crescut instituționalizat, ca un orfan, fără să aibă parte de părinți duhovnicești.

Trupul lui Hristos nu este un club social, nu este un loc unde se închină oamenii ci este o structură bine pusă la punct care a fost instituită de Dumnezeu pentru creșterea și desăvârșirea sfinților.

Prima etapă a vieții de credință pe care noi o găsim în Cuvântul lui Dumnezeu este pruncia duhovnicească.

Citim despre această etapă de la 1 Corinteni, capitolul 3, versetul 1 până la versetul 3: ”Cât despre mine, fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteați suferii. Și nici acum chiar nu le puteți suferi, pentru că tot lumești sunteți. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni?”

Pavel spune despre acești oameni din Corint versetul 2, că i-a hrănit cu lapte, aceasta fiind hrana specifică pruncilor: ”V-am hrănit cu lapte, nu cu hrană tare sau cu bucate tari, căci nu le puteați suferi. Și nici chiar acum nu le puteți suferi.”

Apostolul Pavel spune despre ei că erau prunci în Hristos. Erau în partea de început, și dacă suntem în această situație trebuie să fim hrăniți cu lapte.

Apostolul Pavel spune aici: ”V-am hrănit cu lapte.” Dar cine hrănește cu lapte un prunc? Haideți să ne gândim bine. Ne hrănesc oamenii de pe stradă sau sunt părinții care ne-au născut și care au sarcina să ne crească?

În trupul lui Hristos trebuie să existe părinți care au ca sarcină principală să-și crească pruncii născuți de curând. Citim despre aceasta în 1 Petru capitolul 2 de la versetul 2: ”Și, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire”.

Ce fac părinții care aduc pe lume un copil? Îl abandonează în spital? Odată ce este născut copilașul este adus acasă și este îngrijit cu drag. Am citit noi în Efeseni că Biserica lui Hristos este dată pentru creșterea și desăvârșirea sfinților.

 Citim în 1 Corinteni capitolul 4 despre lucrul acesta încă o dată. Capitolul 4, versetul 14 și 15: ”Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac rușine, ci ca să vă sfătuiesc ca pe niște copii preaiubiți ai mei. Căci chiar dacă ați avea zece mii de învățători în Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți, pentru că Eu v-am născut în Hristos Isus prin Evanghelie. De aceea, vă rog să călcați pe urmele mele. Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul Meu preaiubit și credincios în Domnul.” Amin.

Versetul 14 spune: ”Vă sfătuiesc ca pe niște copii preaiubiți ai mei. Versetul 15 spune foarte clar: Chiar dacă ați avea 10 000 de învățători, totuși aveți un singur părinte care vă hrănește cu lapte, și este cu voi ca să vă crească.

”Totuși, nu aveți mai mulți părinți, pentru că eu v-am născut în Hristos Isus prin Evanghelie.” Pavel a născut copii duhovnicești. Pavel era părinte duhovnicesc, și nu avea doar un copil, ci avea mai mulți copii.

Ce are în plus un părinte față de un învățător? Învățătorul este la școală și-l învață pe copil să citească, să adune, dar nu se ocupă de îngrijirea și creșterea atentă a copilului.

Părintele este lângă copil, îl hrănește, îi formează caracterul, îl învață să calce pe urmele lui și îi urmărește creșterea. Este lângă copil să-l sfătuiască, să-l mustre când greșește… Așa a fost și apostolul Pavel cu cei pe care i-a născut prin Evanghelie. El îi îndeamnă pe toți să calce pe urmele lui.

Și îl avem exemplu pe Timotei, care era copilul preaiubit al lui Pavel. ”V-am trimis pe Timotei, care este copilul meu, prea iubit și credincios în Domnul.” De fapt, apostolul Pavel avea mulți copii, avea o familie numeroasă, era un părinte duhovnicesc cu o capacitate foarte mare.

Cei din biserica din Corint știau foarte clar că Pavel este părintele lor duhovnicesc. Și noi, când ne analizăm viața de credință, vom constata că nu am avut un părinte duhovnicesc care să ne născă prin Evanghelie, care să se ocupe de noi să ne de-a laptele duhovnicesc, care să se îngrijească de modelarea caracterului nostru după caracterul lui Hristos. N-a fost nimeni să ne crească, și să ne învețe să călcăm pe urmele lui Hristos.

Daca am fi avut o credință reală am fi putut spune și noi astăzi cum puteau ei să spună: ”El ne-a născut prin Evanghelie.” Timotei știa prea bine că Pavel este părintele lui duhovnicesc, Pavel spunea de Timotei că este copilul lui preaiubit și credincios în Domnul. De multe ori el i-a spus: ”Fiu-le Timotei …”

Noi când nu intrăm în viața de credință ca prunci, atunci intrăm ca un hoț și ca un tâlhar, nu intrăm pe ușa pe care a lăsat-o domnul Isus.

 El a instituit Biserica și porțile locuinței morților nu o vor birui. Dar dacă noi vrem să intrăm pe altă ușă în Trupul lui Hristos, acest lucru nu va fi posibil.

Mulți dintre noi avem zeci de ani de pocăință, dar când am intrat în Biserică nu am urmat pașii dați de Cuvântul Scripturii.

O să ne întrebăm contrariați, probabil: Oare chiar la întoarcerea mea la Dumnezeu, trebuia să am un părinte duhovnicesc? Nu se poate și altfel? De ce nu este bună adunarea în care s-a practicat doar închinarea, nu și creșterea pentru desăvârșirea sfinților?

Cine a fost părintele duhovnicesc al lui Pavel? Dacă el nu a avut părinte duhovnicesc înseamnă că și eu pot să nu am. Dar am fost și noi în asemenea lui Pavel? Am putea să ne punem această întrebare și va trebui să găsim răspuns scriptural. Este bine să clarificăm lucrurile, pentru că dacă nu le înțelegem ne putem pierde viața.

Găsim scris în Faptele Apostolilor și în Galateni traseul duhovnicesc pe care l-a urmat Pavel. Acest traseu pe care l-a urmat ni-l explică chiar apostolul Pavel în epistola lui către Galateni. Citim de la versetul 11: ”Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârșie omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos.” Amin.

În aparență Pavel pare să fie o persoană cu un statut special.  Lui i s-a descoperit însuși Domnul Isus, și pentru a se naște din nou, nu a fost nevoie de un om care să-i predice Evanghelia. Pare a fi o excepție de la regulă, dar la Dumnezeu nu sunt excepții, pentru că El nu este părtinitor.

Broșură trezire spirituală

Broșură trezire spirituală

Poate până azi nu ai avut, dealtfel ca mulți alții nici o implicare în Biserica unde ești membru și nu te-ai gândit că fiecare mădular este pus de Dumnezeu în trup ca să fie de folos celorlalte mădulare.

Accesează PDF online

Mergi la biblioteca de resurse

Să vedem statutul duhovnicesc al lui Pavel pe care l-a avut înainte de convertire și apoi lucrarea lui Dumnezeu cu el. Citim mai departe: ”Ați auzit în adevăr care era purtarea mea de altădată în religia iudeilor? Cum adică prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu și făceam prăpăd în ea? Și cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulți din neamul meu de o vârstă cu mine? Eram însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești.” Amin.

Ne aducem aminte, că apostolul Pavel afirmă că în ceea ce privește legea, el era neprihănit. Avea o râvnă foarte mare, nespus de mare față de lege. Trăia după legea lui Dumnezeu dată prin Moise, fără să o calce.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că apostolul Pavel a fost pus deoparte de Dumnezeu din pântecele mamei lui pentru această mare lucrare. Putem fi siguri că și astăzi Dumnezeu lucrează cu unii oameni la fel.

Citim despre lucrul acesta mai departe: ”Dar când Dumnezeu, care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele, M-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să descopere în Mine pe Fiul Său, ca să-l vestesc între neamuri. În dată n-am întrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim, la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. După trei ani m-am suit la Ierusalim să fac cunoștință cu Chifa și am rămas la el cincisprezece zile. Dar n-am văzut pe niciun altul dintre apostoli, decât pe Iacov, fratele Domnului.”

Citim și versetul 22: ”Și eram încă necunoscut la față bisericilor lui Hristos care sunt în Iudeea. Citim și de la capitolul doi, versetul 1 si 2: ”După 14 ani m-am întors din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba si am luat cu mine si pe Tit. M-am suit în urma unei descoperiri si le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, nu a fost silit să se taie împrejur.” Amin.

Tit era copilul preaiubit al lui Pavel. Pavel era părintele duhovnicesc atât pentru Tit cât și pentru Timotei și pentru mulți alții.

După 14 ani s-a suit la Ierusalim să vadă dacă Evanghelia pe care o predică el este conformă cu Evanghelia ucenicilor.

Este Pavel un caz aparte sau au mai fost și alții în situația lui Pavel? Vă mai aduceți aminte de vreun caz biblic asemănător? Este vorba de Apollo. Citim în Cuvântul lui Dumnezeu că: ”Apollo era tare în Scripturi”. El predica cu de amănuntul pe Hristos, măcar că nu cunoștea decât botezul lui Ioan.”ll

Aceste lucruri sau repetat de-a lungul istoriei creștine cu oameni care au avut căutări asemănătoare cu ale lui Pavel. Dumnezeu a lucrat direct cu acești oameni pentru ai aduce la maturitate duhovnicească, pentru ca apoi să fie folosiți cu putere pentru a conduce pe oameni la Hristos.

Multe cazuri de acest fel sau văzut la începuturile mișcării anabaptiste în secolul 16. Au fost mulți care au avut parte de creștere la maturitate prin intervenție directă, ca apoi să fie folosiți de Dumnezeu pentru a naște copii duhovnicești prin Evanghelie.

Să reținem că în trupul lui Hristos există părinți duhovnicești, prunci născuți prin Evanghelie de acești părinți, copilași, tineri.

Și noi trebuie să vedem cine suntem și unde suntem. Ne-am asemănat cu Pavel și ni s-a descoperit și nouă direct Domnul Isus? Am crescut în neprihănire asemeni lui Pavel? Am trăit la nivelul de neprihănire a lui Pavel pentru ca să lucreze direct Dumnezeu cu noi și să nu mai avem nevoie de un părinte duhovnicesc care să ne crească?

Să-i dăm slavă Domnului dacă este așa. Dacă suntem în situația Apostolului Pavel trebuie să se vadă în viața noastră. Dacă suntem ca apostolul Pavel, trebuie să avem în îngrijire copii duhovnicești născuți prin Evanghelie. Pavel a înființat biserici în Corint în Efes, în Tesalonic, în Filipi.

În Faptele Apostolilor ne spune Cuvântul lui Dumnezeu că el a stat în Efes trei ani și i-a sfătuit, i-a îndemnat, i-a crescut. Toate epistolele lui Pavel sunt către bisericile pe care El le-a înființat.

Citim de la versetul 19, capitolul 2 din Filipeni: ”Nădăjduiesc în Domnul Isus să vă trimit în curând pe Timotei, ca să fiu și eu cu inimă bună când o să am știri despre voi. Căci nu am pe nimeni care să-mi împărtășească simțirile ca El și să se îngrijească într-adevăr de starea voastră. Ce-i drept, toți umblă după foloasele lor și nu după ale lui Iisus Hristos. Știți râvna lui încercată, cum ca un copil cu tatăl lui a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei.” Amin.

Ne oprim la versetul 22. Este vorba de Timotei. ”Știți râvna lui încercată cum ca un copil cu tatăl lui a lucrat.” Timotei a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei, dar și ca un copil cu tatăl lui, nu ca doi părinți, ci ca un copil cu tatăl lui.

Să ne întrebăm: Ne recunoaștem și noi în Trupul lui Hristos în felul acesta cum era Timotei în relația lui cu Pavel?

Citim versetul 12 tot din capitolul 2, ca să înțelegem mai bine la ce sunt chemați: ”Astfel, dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.” Amin.

”Preaiubiților după cum totdeauna ați fost ascultători, cu mult mai mult acum, în lipsa mea.” Epistola lui Pavel către Filipeni este o scrisoare prin care el îi învață, îi sfătuiește cum să trăiască și ce trebuie ca ei să facă. Unul din lucrurile esențiale este ca ei trebuiau să asculte de ce le spunea părintele lor duhovnicesc.

Citim și versetul 17 din capitolul 3, tot din Filipeni: ”Urmați-mă pe mine, fraților! Uitați-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveți în noi.” Amin. Călcați pe urmele mele, sau urmați-mă pe mine, fraților, faceți ce fac eu. Și uitați-vă bine, luați seama la cei ce se poartă după pilda pe care o aveți în noi.

Acest lucru ne arată că mai erau oameni care se purtau după pilda lui Pavel, care îl urmau pe Pavel.

Între Pavel și copii lui era o relație de dragoste foarte asemănătoare cu relația dintre copiii și părinții lor firești. În această relație fiu-părinte se învață dragostea, care se transmite de la părinte la fiu. Dacă nu există această relație nu poți vorbi de dragostea frățească care trebuie să fie ca o continuare a ceea ce primești de la părintele duhovnicesc.

O să citim despre această frumoasă relație in capitolul 4 de la versetul 1: ”De aceea, preaiubiții și mult doriții mei frați. Bucuria și cununa mea. Rămâneți astfel tari în Domnul, preaiubiților!” Amin.

Voi sunteți cununa mea. Pavel spune în altă parte că la sfârșit mă așteaptă cununa pe care mi-o va da Domnul. Adică cununa aceasta, este ca o coroniță în care avem mai multe flori.

Este Radu, Vlad, Mihai, Nicu… ei sunt cununa mea. Nu vrem să avem toți o cunună frumoasă? La școală copiii care luau premiul întâi primeau o coroniță care le era pusă pe cap pentru ai evidenția.

Citim lucrul acesta în 1 Tesaloniceni 2:19: ”Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteți voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui?”

Și Pavel spune: Voi sunteți cununa mea. Erau frații lui, preaiubiții lui și ei aveau un preț foarte mare pentru el. Haideți să vedem legătura strânsă care este între Pavel și copiii lui, legătură de care mulți dintre noi nu au avut parte.

Această legătură, tată-fiu nu poate fi ruptă așa de ușor. Este foarte asemănătoare cum este între un părinte firesc și copii născuți din El. Câtă iubire și câtă grijă are un părinte ca copilul lui să nu pățească ceva rău. Despre această iubire care trebuie să fie între noi, vorbește atât Domnul Isus cât și apostolii.

Mi-aduc aminte de câteva lucruri din trecut, cu mulți ani în urmă, circa 24 de ani. Datorită râvnei pentru slujire și a implicării pe care am avut-o într-o lucrare de ajutorare, s-a format un grup mic de credincioși si ne-am întâlnit destul de mulți ani așa. Toți avem, aveam aceeași statură. Toți aveam statut de egalitate în această părtășie. Niciunul nu avea vreun drept să ceară ceva celuilalt.

Niciunul nu se ridica mai sus de celălalt. Niciunul nu putea să spună că a născut pe altcineva prin Evanghelie. Eram fiecare din medii evanghelice diferite. Nu pot spune că nu era frumos, dar nu era decât o strângere frățească.

Trupul lui Hristos nu a fost proiectat să funcționeze așa. Trupul lui Hristos care este Biserica are în structura ei prunci, copilași, tineri și părinți duhovnicești, fiecare cu statura lui.

Citim de la Tesaloniceni, capitolul 1. Versetul 5. ”În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi am fost aşa printre voi. Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele DomnuluiÎn Corinteni ne spune: ”Călcați pe urmele mele, întrucât și eu am călcat pe urmele lui Hristos.”

Și Domnul Isus ne spune în Luca 9 cu 23: ”Cine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să și ia crucea și să Mă urmeze.” Domnul Isus este Căpetenia, și în urma căpeteniei este apostolul Pavel care Îl urmează și nu se abate din cale și în urma lui este Timotei, care a fost însărcinat de Pavel să ai grijă de copiii născuți de el în Efes, și în urma lui Timotei bătrânii bisericii și așa mai departe.

O să citim de la capitolul 2, de la versetul 6: ”N-am căutat slavă de la oameni, nici de la voi, nici de la alții, deși, ca apostoli ai lui Cristos, am fi putut să cerem cinste. Dimpotrivă, ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce își crește cu drag copiii. Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră. Atât de scumpi ne ajunseseră-ți.” Amin.

Ca apostoli ai lui Hristos, Pavel putea să ceară cinste. Când poți să ceri? Când ai autoritate, când ai putere atunci poți să ceri. Poți cere cinstea care ți se cuvine.

Dar apostolul Pavel s-a arătat blând în mijlocul lor, ca o doică ce își crește cu drag copiii. Apostolul Pavel își creștea cu dragoste copiii și îi prețuia foarte mult. În dragostea lui fierbinte era gata să-și dea și viața pentru ei, și această dragoste prin exemplu personal le-o imprima și lor.

Apoi în versetul 11 accentuează acest mod de lucru care se regăsește în trupul lui Hristos. ”Știți iarăși că am fost pentru fiecare din voi ca un tată cu copiii lui. Vă sfătuiam, vă mângâiam și vă adeveream.” Amin.

Vă sfătuiam, vă mângâiam și am citit noi în Filipeni ”Și voi ați fost ascultători totdeauna.”

Citim tot din 1 Tesaloniceni, capitolul 5, versetul 12: ”Vă rugăm, fraților, să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul și care vă sfătuiesc să îi prețuiți foarte mult în dragoste din pricina lucrării lor.”

Să îi prețuiți foarte mult din pricina muncii lor. Ce lucrare au cu noi cei care ne cârmuiesc? Aceștia trebuie să ne ducă la înălțimea staturii plinătății lui Cristos. Să îi prețuim, pentru că ei asta fac. Această lucrare o avea și Pavel. Citim în Coloseni capitolul 1 versetul 28 și 29: ”Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.”

Aceasta trebuie să fie și lucrarea noastră. Nu e o altă lucrare. Așa L-am învățat pe Hristos: Să ne dezbrăcăm de omul cel vechi, să ne îmbrăcăm cu omul cel nou și aceasta este lucrarea care se face în Trupul lui Hristos și la care trebuie să participăm cu toții.

Să îi prețuiți foarte mult. A prețui înseamnă să-l iubești, să-i dai îndoită cinste, respectul cuvenit. Să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul și care vă sfătuiesc, pentru că ei sunt însărcinați de Dumnezeu să facă aceste lucruri.

Suntem chemați să ne ostenim cu copiii noștri, nu copiii noștri să se ostenească pentru noi. Fiecare părinte este dator să-și crească copiii.

O să citim și din epistolele lui Pavel către Timotei, către Tit și Filimon ca să înțelegem rânduiala lui Dumnezeu în Biserică și să ne analizăm bine dacă am beneficiat de dragostea unui părinte duhovnicesc așa cum a beneficiat Timotei și ceilalți. Numai așa o să știm unde ne aflăm.

Putem observa că sunt patru epistole dedicate relațiilor între copilul duhovnicesc și părintele lui duhovnicesc, în care este evidențiată atât dragostea părintească cât și legătura strânsă dintre copil și părinte. Aceste lucruri ne arată importanța acordată de Dumnezeu instituției părintești și relațiilor din Trupul lui Hristos.

Cei care am deschis ochii duhovnicești în altă parte, care am fost ani de zile într-o adunare unde nu era domn Hristos, unde nu s-a trăit după regulile puse de Dumnezeu în trupul lui Hristos, trebuie să luăm bine seama la aceste lucruri care sunt de mare însemnătate în ochii lui Dumnezeu.

Dacă nu l-am învățat așa pe Hristos trebuie să reașezăm lucrurile, să le punem în ordine, pentru că numai așa vom crește la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.

Citim de la capitolul 1 din 1 Timotei, versetul 2 și 3: ”Către Timotei adevăratul meu copil în credință, har, îndurare și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Isus Hristos, Domnul nostru. După cum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia: Ca să poruncești unora să nu învețe pe alții altă învățătură.”

Timotei, era adevăratul copil în credință a lui Pavel. Și vă aduceți aminte că Timotei a fost trimis de apostolul Pavel să pună prezbiteri în bisericile din cetățile pe unde a fost el. Și aici îl roagă să rămână în Efes. Rugămintea lui Pavel, este de fapt o poruncă pentru Timotei.

Pavel îi poruncește să rămână în Efes și îi spune ce să facă acolo. ”Rămâi în Efes și te rog să poruncești unora să nu învețe”. Dacă poruncești înseamnă că ai autoritate. Pavel i-a dat lui Timotei această autoritate peste biserica din Efes. Când ești investit cu autoritate poți să poruncești.

Citim din nou de la versetul 18, tot din capitolul 1. ”Porunca pe care ți o dau, fiu-le Timotei.” Aici nu este un sfat, un îndemn, ci este o poruncă clară. Observați, că Timotei trebuie să asculte de Pavel ca un fiu de tatăl lui.

Apostolul Pavel îi spune lui Timotei să transmită Bisericii cerințele lui cu privire la ei. Versetul 8: ”Vreau doar ca bărbații să se roage.” Ce înseamnă Cuvântul? Vreau! Pavel avea autoritatea asupra copiilor lui. Avea autoritate asupra lui Timotei. Avea autoritate pentru că-i era părinte, pentru că el l-a crescut și s-a stabilit între ei o relație foarte strânsă. Pavel, l-a hrănit cu laptele duhovnicesc și l-a crescut zi de zi, până a ajuns la maturitate.

Și Timotei, era fiul în relația cu părintele lui. Timotei trebuia să asculte, ca un copil de tatăl lui. De ce putea Pavel să poruncească bisericii respective? Pentru că el i-a născut, și avea autoritatea părintească asupra lor.

Putem observa ușor, cum astăzi s-a desființat instituția aceasta părintească. Putem spune că e desființată complet. Astăzi avem adunări în care domnesc ședințele de comitet. Și comitetul nu are capacitate să nască oameni. Se poate observa ușor că unui copil îi trebuie părinte, nu comitet.

S-a schimbat foarte mult rânduiala în Biserică. De fapt, nu mai este Biserica lui Hristos. Să fim foarte atenți. Noi trebuie să studiem acum unde suntem fiecare. Ce pași am parcurs în Biserica unde credem că ne-am născut? Dacă nu sunt după rânduiala lui Dumnezeu sunt semne mari de întrebare ce naștere din nou am avut.

Nu pot veni cu cei 30 de ani de religie falsă și să am impresia că eu am ajuns la statura de om mare. Mulți vor să vină cu noi dar vor să recunoască că trecutul religios nu a fost în voia lui Dumnezeu. Mulți cred sunt la statura de om mare, dar nu au fost prunci cu adevărat niciodată.

Citim tot în Timotei, capitolul 4 versetul 11 si 12: ”Poruncește și învață aceste lucruri. Nimeni să nu ți disprețuiască tinerețea, ci fii o pildă pentru credincioși în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție. Până voi veni. Ia seama bine la citire, la îndemnare și la învățătura pe care o dai altora.” Amin.

Poruncește și învață aceste lucruri. Apostolul Pavel îl pune pe Timotei în autoritate peste biserică chiar dacă era tânăr. În Biserică trebuie să fie autoritate, pentru că dacă nu este autoritate, poporul va fi fără frâu. Fiecare va face după cum i se pare lui potrivit.

Eu doar dacă vreau îi înștiințez pe frați ce fac. Dacă vreau să mă duc în concediu să mă relaxez în firea pământească aceasta nu este treaba nimănui. Le aduc doar la cunoștință și atât.

Da, frații pot să mă sfătuiască, dar până la un punct au voie să mă sfătuiască. Dar ei nu au dreptul să se atingă de deciziile mele. Poți Petru să predici, spune-mi cât de multe, dar eu primesc ce vreau de la tine.

Dar Petru este pus de Dumnezeu să aibă autoritate, să poruncească. Trebuie să faci ce spune Petru. Petru te sfătuiește cu dragoste părintească sigur, dar tu trebuie să faci ce te sfătuiește el. Când Dumnezeu sfătuiește pe om ce se întâmplă? Este doar un sfat sau este de fapt o poruncă?

Și Dumnezeu a instituit Biserica și i-a dat autoritate. Domnul Isus e capul Bisericii și El zidește trupul. Și El a pus organele în trup. El a pus inima, El a pus ficatul. Toate au un rol. Unghia nu poate să spună că are rol de inimă.

Ce se întâmplă dacă ai scos o unghie? Trupul poate trăi și fără unghie și merge mai departe. Pleacă un prunc din adunare, să zicem. Da, e un loc liber și ne lipsește. Dar dacă scoți inima, pancreasul… ce se întâmplă? Scoate părintele duhovnicesc și vezi ce se întâmplă cu ceilalți?

Cum vor mai crește acum fără părintele lor duhovnicesc? Ce se va întâmpla cu noi dacă avem abia doi ani.

Să ne gândim bine la Timotei. El e un exemplu de copil duhovnicesc adevărat, și Pavel este un exemplu de părinte duhovnicesc adevărat.

Citim despre ce trebuie să facă copilul duhovnicesc din a doua epistolă a lui Timotei, capitolul 3, versetul 10. Tot lui Timotei îi vorbește apostolul Pavel: ”Tu însă ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea Mea, răbdarea mea. Amin. 

Aici avem exemplul copilului duhovnicesc. Tu însă ai urmărit de aproape învățătura mea. Ai rămas în învățătura care ți-am adus-o. Ai urmărit-o de aproape, n-ai ieșit din ea, n-ai venit cu păreri contrare.

Tu ai urmărit de aproape purtarea mea, hotărârea mea, credința mea și așa mai departe. Și am putea spune: Ai călcat pe urmele mele, ai călcat pe urmele lui Pavel.

Desigur că dacă nu ar fi fost ascultător în totul, Pavel nu îl putea crește și nu l-ar fi investit cu autoritate. Dar Timotei a fost investit cu autoritate, i s-a dat autoritate să pună prezbiteri atât lui cât și lui Tit.

Așa găsim scris și despre Tit un alt copil duhovnicesc al lui Pavel la Tit, capitolul 1, versetul 4: ”Către Tit adevăratul meu copil.” Capitolul 2, versetul 15: ”Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te disprețuiască.” Amin.

Un părinte duhovnicesc are puteri depline față de copiii pe care îi crește, și aceasta este esențial pentru ai putea aduce la statura de om mare. În urma creșterii lor, aceștia sunt investiți cu autoritate să ducă mai departe Evanghelia.

Se mai practica aceste lucruri astăzi? Poți să mai poruncești astăzi cuiva? Ați auzit în vreo adunare vreodată: Îți poruncesc, fiu-le!

Ați auzit de această practică printre creștinii de azi? Ați întâlnit vreun caz? Să mergi undeva și să vezi un bătrân duhovnicesc care poate să fie ca vârstă asemenea lui Timotei  și care să spună fiului său duhovnicesc: ”Îți poruncesc, fiu-le!”  Ce o să spună ceilalți: Probabil că acest om și-a ieșit din minți. Așa pare, dar așa ne învață Scriptura și numai așa se poate. Altfel nu merge altfel nu va fi creștere reală.

Numai așa putea Pavel să șlefuiască piatra, care se numea Timotei. Trebuia să o aducă la mărimea care trebuia pusă în zid. E adevărat, Pavel a șlefuit-o, dar și pentru că piatra s-a lăsat șlefuită și Pavel a trebuit să mai dea și cu ciocanul, să mai mustre, pentru că și Timotei a trebuit să mai fie mustrat ca orice copil.

Timotei nu i-a spus lui Pavel: Știi, Pavel, eu cunosc din pruncie Sfintele Scripturi. Ce vii tu să îmi spui că tu mă naști din Dumnezeu și că eu sunt copilul tău. Tu m-ai cunoscut când aveam 20 de ani. La 20 ani cunoșteam foarte bine Biblia. Eu o cunosc de la bunica mea și așa mai departe.

Așa se poate întâmpla și cu noi. Putem să avem cunoștință biblică, este adevărat, dar în viața noastră trebuie să existe Biserica, trupul lui Cristos. Este locul unde se șlefuiesc pietrele, ca să poată fi construit templul lui Dumnezeu.

O să încheiem cu epistola lui Pavel către Filimon. E o epistolă scurtă și mulți se întreb de ce o fi și aceasta epistolă în Scriptură? Aici pare că este o poveste simplă. Pavel îi scrie lui Filimon să-l primească bine pe fostul lui rob Onisim și cam la atât se reduce această epistolă.

Nu prea are ce învățătură să ne dea această epistolă de o pagină. Citim versetul 1: ”Pavel, întemnițat a lui Isus Hristos și fratele Timotei către preaiubitul Filimon, tovarășul nostru de lucru.” Ar părea că era tovarăș de lucru.

Erau tovarăși de lucru, dar trebuie să vedem și ce mai era Pavel pentru Filimon. Citim versetul 7 și 8: ”În adevăr, am avut o mare bucurie și mângâiere pentru dragostea Ta, fiindcă, frate, inimile sfinților au fost înviorate prin tine. Măcar că am toată libertatea în Hristos, îți poruncesc ce trebuie să faci.”

Pavel are toată libertatea asupra lui Filimon să-i poruncească ce trebuie să facă. Vreau mai degrabă să-ți fac o rugăminte în numele dragostei. Eu așa cum sânt bătrânul Pavel. Versetul 10: ”Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanțurile mele pentru Onisim.”

 Te rog pentru copilul meu. Un alt copil născut în închisoare. Și acolo Pavel a născut un copil, pe Onisim. Avea libertatea să-i poruncească lui Filimon pentru Onisim, care fusese robul lui Filimon.

Versetul 13: ”Aș fi dorit să îl țin la mine ca să îmi slujească în locul tău cât sunt în lanțuri pentru Evanghelie. Dar n-am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele pe care mi-l faci să nu fie silit, ci de bunăvoie.” Amin.

Am mai vorbit despre aceasta. Să îi prețuiți foarte mult. Să nu faceți de silă. Ei au libertatea să vă poruncească. Dar ei nu vor să facă lucrul acesta. Ei vor să ne roage. Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine și să Mă urmeze, adică să asculte de poruncile Mele. Asta înseamnă să Mă urmeze să asculți de poruncile Lui.

Și versetul 19 până 21: ”Eu, Pavel, voi plăti. Scriu cu mâna mea, ca să nu zic că tu însuți te datorezi Mie.” Auziți ce datorie are un copil față de părintele lui? Să naști un copil și să-l crești până la maturitate este puțin lucru? Îi naști prin Evanghelie și îți sacrifici viața proprie să-l crești. Î-l aduci prin Evanghelie la viața și îi dăruiești o comoara de mare preț. Adică, cum ar veni, mergem să căutăm comori și cineva ne primește cineva și zice: Uite, îți dau o mină de aur. Cu toți înțelegem cât de mult ne îndatorăm acelui om.

Filimon îi datora extraordinar de mult lui Pavel, îi datora viața. Dar de multe ori oamenii nu prețuiesc, se poartă necuviincios. Adică îl scoți din de mocirla păcatului, îl faci copil de Dumnezeu și mai târziu nu mai vrea să audă de tine. Citim acest lucru în Epistola a 3 a, a lui Ioan versetul 9 ”Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele”)

Filimon a fost față de Pavel un copil ascultător. Ți-am scris bizuit pe ascultarea ta și vreau ca să faci din dragoste, cu bucurie, nu din silă, că uite, eu sunt Pavel, te-am născut prin Evanghelie și mi te datorezi. Da, chiar așa este. Citim mai departe: ”Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul și înviorează inima în Hristos. Ți-am scris bizuit pe ascultarea ta și știu că vei face chiar mai mult decât zic.” Amin. Ți-am scris bizuit pe ascultarea ta.

Toate aceste lucruri trebuie să se întâmple pentru creșterea și desăvârșirea noastră, pentru șlefuirea noastră, ele nu au un alt scop. Să nu venim la Trupul lui Hristos cu alt scop. Să nu venim pentru socializare.

Ascultă această predică

În smerenia Lui, judecata ia fost luată

Domnul Isus, măcar că avea chipul lui Dumnezeu nu a crezut de apucat să se facă deopotrivă cu Dumnezeu. S-a făcut rob ascultător și nu a făcut nimic de la El însuși.

Accesează

Mergi la toate predicile

Să nu facem din adunare un club de socializare religioasă. Nu ne ajută la nimic. Avem un grup, ne întâlnim, citim din Biblie, ne rugăm. Ce frumos este! Ne încărcăm bateriile pentru săptămâna care vine, dar nu suntem în rânduiala instituită de Hristos. Este bine să înțelegem că tot ce facem trebuie să fie pentru creșterea noastră până ajungem la statura de om mare. De ce? Pentru că la un moment dat trebuie să ajungem și noi să fim părinți duhovnicești.

Când se nasc copiii, pentru ce se nasc? Ca să rămână mici? Nu, el trebuie să crească, să tot crească și la un moment dat ajunge la 20, 23, 25 de ani. Apoi vine vremea când ne zice: Tati, eu mă căsătoresc. Eu vreau să am familia mea, să am copii.

A venit vremea, se căsătorește și poate să aibă copii. Dar trebuie să se întâmple anumite lucruri ca să ajungă să poată să aibă copii, și unul din ele care este esențial, este să ajungă la maturitate.

Trebuie să creștem fiecare până ajungem la statura de om mare care la rândul nostru să putem să avem copii. Și pentru aceasta nu ne poate crește adunarea instituționalizată (nu ne poate crește nici orfelinatul, nici instituțiile statului.

 Nu putem crește dacă umblăm prin toate bisericile, dacă ne uităm pe YouTube și ascultăm zeci de predici și suntem tobă de predici care mai de care.

Toate acestea sunt degeaba dacă nu putem spune: Pe mine m-a crescut tatăl meu duhovnicesc până am ajuns la statura de om mare. Creșterea trebuie să fie cu mare atenție. Vă sfătuiam, vă adeveream, eram cu voi, zi de zi.

Copii trebuie supravegheați și ținuți în ascultare de părinți. Și Pavel a făcut lucrul acesta cu mare atenție. A avut timp și pentru Timotei și pentru Tit, a avut timp pentru Filimon și pentru Onisim chiar dacă a fost în lanțuri.

 Domnul să vă ajute să vă analizați cu mare atenție cei care doriți să vă alipiți la trupul lui Hristos. Trebuie să înțelegem că primii pași sunt foarte importanți, trebuie să fim prima dată prunci, copilași, trebuie să creștem, și să ajungem la maturitate. Domnul să vă binecuvânteze pe toți! Amin

Mulți dintre noi, am crescut în adunări de scaune cu săli pentru închinare. Sunt puțini care au scăpat de acest lucru.

Mulți dintre noi care au fost în aceste adunări risipite au crescut instituționalizat, ca un orfan, fără să aibă parte de părinți duhovnicești.

Trupul lui Hristos nu este un club social, nu este un loc unde se închină oamenii ci este o structură bine pusă la punct și ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în Efeseni, că este pentru creșterea și desăvârșirea sfinților. 

Și am crescut greșit. Am crescut în adunări unde nu era toată învățătura lui Hristos și Scriptura spune că astfel de adunări nu-L au pe Dumnezeu. (Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. 2 Ioan 1:9)

Dacă acolo unde am crescut noi, nu era toată învățătura lui Hristos, (aveai permisiunea să te împotrivești celui ce-ți face rău, să depui jurământ, aveai permisiunea să nu plătești taxe Cezarului... ) atunci nici trupul nu era a lui Hristos, și printr-o deducție simplă, rezultă că nici noi nu eram.

Dumnezeu a instituit Trupul lui Hristos pentru creșterea noastră, până ajungem toți la statura de om mare. Trebuie să învățăm acest lucru cu mare atenție pentru a înțelege menirea Trupului lui Hristos.

 București,

 05.03.2023

Descarcă broșurile acum în PDF sau solicită-le și le vei primi acasă gratuit

Formular comandă broșuri (gratuit)

Broșuri*

Distributie

13 + 1 =

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *